Stephan POEN

Stephan POEN
Președintele Juriului
Prof. univ. dr. în muzicologie

Sunt foarte fericit și onorat pentru invitația de a fi Președintele Juriului la Concursul de Interpretare din cadrul Festivalului Național de Romanțe Crizantema de AurTârgoviște 2024 aflat la Ediția a 57-a și având ca temă simbol ROMANȚA ROMÂNEASCĂ – tradiție și identitate.

Romanța, gen vocal a cărui naștere ar putea fi localizată pe la jumătatea secolului al XIX-lea, se regăsește în cultura popoarelor europene în multitudinea unor dimensiuni estetice determinate de folosirea cântului popular în contextele stilistice romantice. S-a afirmat că ceea ce este pentru italieni canzonetta sau pentru germani liedul, pentru francezi chanson-ul sau pentru englezi song-ul, pentru români ar fi romanța. Condiții cu totul speciale ale evoluției limbii române și a poporului român au determinat ca, în Sufletul Românesc să evolueze foarte mult atât Versul cât și Cântecul. Astfel, din cele mai vechi timpuri s-a dezvoltat o sensibilitate foarte mare exprimată printr-o multitudine de stiluri și genuri folclorice în toate zonele țării dând naștere unui tezaur imens de Vers și Cântec Românesc.

Romanța românească reprezintă o perfectă îngemănare emotivă dintre Vers și Cântec care pornesc din Suflet și se întorc în Suflet.

Comments are closed.

Sari la conținut