„Crizantema de Aur” 2015, lista interpreţilor premiaţi

Iată-ne în ultima zi a Festivalului Naţional de Interpretare a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia 2015.

Chiar dacă sunt din ce în ce mai puţini interpreţi de romanţă, la fel şi iubitori, Festivalul Naţional „Crizantema de Aur” va rezista peste timp. Nu sunt motive să se oprească, spune maestrul Voicu Enăchescu, mai ales că şi edilii oraşului s-au arătat entuziasmaţi în această privinţă.

„Am fost foarte plăcut surprins de ambianţa creată pentru desfăşurarea acestei a 48-a ediţie a «Crizantemei de Aur». Cred că sunteţi întru totul de acord cu mine că organizatorii au făcut eforturi deosebite pentru ca atmosfera să fie una foarte propice unui concurs de asemenea an vergură”, a punctat maestrul Voicu Enăchescu.

Membrii juriului au dat astăzi explicaţii şi sfaturi interpreţilor care s-au considerat cumva nedreptăţiţi, cu precădere acelora care au fost premiaţi în cadrul ediţiilor anterioare ale „Crizantemei de Aur” şi care nu înţelegeau de ce nu se regăsesc printre câştigătorii de anul acesta, având în vedere că nu au cântat mai prost. În final, au înţeles decizia, chiar dacă erau dezamăgiţi. Au înţeles că nu au fost mai slabi, ci doar că alţii au fost mai buni, au înţeles că trebuie să cânte romanţă din plăcere, nu cu gândul la un premiu, au înţeles că trebuie să-şi provoace permanent limitele.

Câștigătorii celei de-a XLVIII-a ediții a Crizantemei de Aur:

  • Marele premiu al Crizantemei de Aur: Rodica Pop Seling (Sălaj)
  • Premiul I: Andrei Ștefăneț (Chișinău)
  • Premiul II: Ionuț Boancheș (Constanța)
  • Premiul III: Ilie Constandache (Botoșani)
  • Premiul Special al Primăriei Târgoviște: Cristina Mihaela Dan (Târgoviște)
  • Premiul Special al Consiliului Județean Dâmbovița: Adrian Ioachim Stănilă (Brașov)

Comments are closed.